Tomas Ryde: „Voi continua la naționala de handbal feminin a României”

Redactor:
Adina Oșan
Tomas Ryde:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul suedez Tomas Ryde a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că va continua la cârma naționalei de handbal feminin, pe care a calificat-o la turneul final al CM din 2015, fiind posibilă extinderea contractului său și după competiția din luna decembrie, în vederea calificării la JO din 2016.

„Continuăm împreună la naționala României pentru Campionatele Mondiale și intenția este și pentru Jocurile Olimpice din 2016. Sperăm să obținem calificarea, dar totul depinde de criteriile de calificare, pentru că merge direct doar campioana mondială, iar echipele de pe locurile 2-7 de la Mondiale în turneele preolimpice, din martie 2016”, a spus Tomas Ryde, pentru MEDIAFAX.

Antrenorul suedez a precizat își dorește ca echipa României să urce pe cea mai înaltă poziție posibilă la Campionatul Mondial, deși „va fi foarte greu”. „Sper să încheiem pe cea mai înaltă poziție posibilă la Mondiale, deși va fi foarte greu. Opinia mea este că România, dacă ne comparăm cu alte echipe puternice, nu are încă acel nivel de a juca 6-7 jocuri la rând, sunt meciuri fluctuante, la asta trebuie să lucrăm și să luăm totul pe rând. Am avut o perioadă prea scurtă împreună până acum și vom face tot posibilul să maximizăm pregătirea și informațiile în următoarea perioadă”, a mai spus Ryde.

El a făcut referiri și la tragerea la sorți a grupelor CM din 2015, care va avea loc miercuri, în Danemarca, precizând că nu se gândește la numele adversarelor, ci la cât de bine trebuie pregătită echipa României. „Nu gândesc așa, că am o preferată sau nu printre adversare, ci că asta e echipa noastră, trebuie să jucăm cât mai bine și să câștigăm. Să vedem tragerea la sorți și vom ști ce să facem, indiferent de numele adversarelor”, a declarat Tomas Ryde.

Potrivit tehnicianului suedez, prima reunire a echipei naționale va avea loc în 28 septembrie, în vederea meciurilor din preliminariile Campionatului European din 2016.

Tomas Ryde a condus naționala României la meciurile amicale din cadrul Trofeului Carpați, în luna martie, respectiv la cele două oficiale cu Serbia, din play-off-ul Campionatului Mondial din 2015, calificând echipa la turneul final.

Din 14 iunie, după manșa retur cu Serbia, au avut loc mai multe negocieri între Tomas Ryde și FR Handbal, care s-au încheiat marți, tehnicianul dându-și acordul de a continua la cârma reprezentativei tricolore.

Primele meciuri oficiale pe care le va conduce Tomas Ryde după semnarea noului contract vor fi în preliminariile Campionatului European din 2016, în grupa 1, în care România va juca în compania Lituaniei (7-8 octombrie) și a Belarusului (10-11 octombrie). Din grupă mai face parte Norvegia, cu care tricolorele vor juca în 2016.

La finalul anului 2015 vor avea loc partidele din cadrul Campionatului Mondial, care este programat în Danemarca, în perioada 5-20 decembrie, tragerea la sorți a grupelor fiind programată miercuri.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…